Modul de tratare a deplasărilor articulare

LinkedIn Fractura: cauze, simptome și tratament Modul de tratare a deplasărilor articulare reprezintă a întrerupere a continuităţii unui os produsă în urma acţiunii unei forţe mecanice. Deoarece sistemul osos, pe lângă rolul biomecanic, îndeplineşte şi alte funcţii fiind într-o relaţie de interdependenţă cu celelalte sisteme ale organismului, fractura trebuie privită ca o adevărată boală. Frecvenţa fracturilor este mare şi în continuă creştere în special pe seama accidentelor de circulaţie, dar şi a celor sportive, casnice şi de muncă.

Grupa de vârstă cea mai afectată este 20 — 40 ani, fiind mai des întâlnite la bărbaţi. La copii, raportate la numărul total de traumatisme, fracturile deţin o pondere mai mică.

Acest fapt se explică prin elasticitatea crescută a oaselor şi greutatea redusă a corpului. La bătrâni, fracturile sunt destul de frecvente şi se produc relativ uşor datorită osteoporozei ce se instalează la această vârstă.

Modul de tratare a deplasărilor articulare - Fractura: cauze, simptome și tratament

Cauzele fracturilor Factorul determinant în producerea unei fracturi este forţa mecanică la care este supus osul în timpul producerii traumatismului. În condiţii normale, osul, prin structura sa, este adaptat să reziste până la o anumită intensitate a forţelor mecanice la care este supus: într-o primă etapă prezintă o deformare elastică, reversibilă după încetarea solicitării mecanice; atunci când intensitatea forţei creşte peste limita de deformare elastică, apare deformarea plastică, revenirea osului la forma sa iniţială fiind incompletă; suprasolicitarea mecanică a rezistenţei osului dincolo de zona de deformare plastică duce la alterarea ireversibilă a structurii sale şi apariţia fracturii.

Structura osului În producerea fracturilor, o mare importanţă, pe lângă intensitatea agentului traumatic, o are şi calitatea ţesutului osos. Din acest punct de vedere putem distinge: a fracturi pe os sănătos a căror producere necesită, de regulă, un traumatism de intensitate modul de tratare a deplasărilor articulare care acţionează un anumit interval de timp miimi de secundă ; b fracturi pe os patologic cu o rezistenţă mecanică redusă prin: boli osoase generalizate: boala Paget, displazie fibroasă poliostotică, osteoporoză, boli osoase metabolice etc.

Durata de acţiune a forţei mecanice pentru producerea fracturii osului bolnav este aceeaşi ca şi în cazul celui sănătos. Caracteristica acestor fracturi este intensitatea redusă, uneori fără semnificaţie mişcări cotidiene a traumatismului la care se produc. Mecanismul de producere al fracturilor Forţa mecanică care acţionează asupra osului poate produce fracturarea lui direct, la locul de impact fracturi directe sau indirect, la distanţă de zona de aplicare a ei fracturi indirecte.

Leziunile osoase Din punct de vedere anatomo — patologic, se disting două tipuri de fracturi: fracturi incomplete: se păstrează continuitatea piesei osoase; fracturi complete: continuitatea osului este întreruptă. Fracturile incomplete ale adultului pot fi: fisura osoasă produsă printr-o compresiune axială a osului; înfundarea osoasă, produsă la nivelul epifizelor şi oaselor late craniene. Pentru a defini o fractură trebuie să-i precizăm sediul, direcţia şi numărul traiectelor, deplasarea fragmentelor.

Mușchii brusc și articulațiile articulați

Sediul traiectului de fractură poate fi diafizar, metafizar, epifizar sau combinaţii între acestea de exemplu, metafizoepifizar, metafizodiafizar etc. În cazul fracturilor epifizare traiectul poate fi extraarticular sau intraarticular, element deosebit de important pentru prognostic şi tratament. Direcţia traiectului de fractură se defineşte în raport cu axul lung al osului şi poate fi: transversală, aproximativ perpendiculară pe axul osului; oblică, cu două varietăţi în funcţie de mărimea unghiului format de traiect cu axul osului: oblic scurt unghi mareoblic lung unghi mic ; spiroidă, situaţie modul de tratare a deplasărilor articulare care traiectul de fractură înconjoară ca o spirală osul.

Numărul traiectelor de fractură variază de la unul, două sau trei până la situaţii în care multitudinea lor face imposibilă orice sistematizare şi descriere.

În cazul în care pe acelaşi segment osos, există două sau mai multe traiecte fractura se numeşte segmentară de exemplu, fractură segmentară de femur. În situaţiile în care traiectele de fractură delimitează trei sau mai multe fragmente osoase, dar fragmentele principale sunt în contact, fractura se numeşte complexă. Când între fragmentele osoase principale nu există nici o zonă de contact, între ele interpunându-se multiple fragmente de dimensiuni variate, fractura este cominutivă.

În dorinţa de a modul de tratare a deplasărilor articulare toate aceste situaţii într-o clasificare unică grupul AO din Elveţia împarte toate fracturile în trei tipuri A, B, C fiecărui tip corespunzându-i trei grupe A1, A2, A3, B1, B2, B3, C1, C2, C3 fiecare grupă fiind la rândul ei împărţită în trei subgrupe 1, 2, 3.

Rezultă astfel pentru fiecare segment osos 27 subgrupe ordonate în funcţie de gravitate A1 — fractura cea mai simplă cu prognosticul cel mai bun, C3 — fractura cea mai gravă cu prognosticul cel mai sever. Această clasificare face posibilă codificarea fracturilor şi standardizarea metodelor de tratament. Deplasarea fragmentelor osoase împarte fracturile în două categorii: fără şi cu deplasare.

Din prima grupă fac parte fracturile incomplete dar şi cele produse pe segmentele cu schelet dublu în situaţia în care traumatismul fracturează numai un os, celălalt comportânduse ca o atelă. Fracturile cu deplasare sunt des întâlnite. Producerea deplasării poate fi primitivă, datorată acţiunii agentului traumatic asociată cu contracţia musculară sau secundară, ca urmare a unor manevre externe sau a mobilizării segmentului anatomic de către pacient.

Sensul deplasării fragmentelor se raportează la planurile sagital, frontal şi transversal. Astfel putem avea angulaţii, deplasări laterale, alunecarea fragmentelor şi rotaţia lor unul faţă de celălalt.

Angulaţia presupune modificarea axului longitudinal al osului în sensul că fragmentele formează un unghi de o anumită mărime. Denumirea acestuia se face după orientarea vârfului unghiului şi poate fi anterioară în crosă sau antepulsieposterioară în recurvat sau retropulsieinternă în valgus sau externă în varus.

Deplasările în varus şi valgus se definesc faţă de linia mediană a corpului. Dacă fragmentul distal se unguent pentru durere în prețurile articulațiilor genunchiului de linia mediană deplasarea este în varus şi invers pentru valgus.

Este important de măsurat valoarea unghiului deoarece există şi angulaţii tolerabile care nu afectează funcţionalitatea segmentului respectiv.

Modul de tratare a deplasărilor articulare Alunga durerile de spate cu aceste exercitii - Alin Burileanu ce medicament pentru durerea în articulațiile umărului Tratament total articular leziunea articulației degetului mijlociu, medicamente flexibile articulare artroza articulației genunchiului stâng, gradul

Alunecarea încălecarea fragmentelor se face prin deplasarea lor în axul longitudinal al osului. Cel mai frecvent se întâlneşte încălecarea fragmentelor cu pierderea parţială a contactului între suprafeţele de fractură în cazul fracturilor oblice dar este posibilă şi pierderea totală a contactului în cazul fracturilor transversale.

În ambele cazuri asistăm la o scurtare a segmentului anatomic. Mai rar prin contracţie musculară este posibilă depărtarea fragmentelor osoase, între acestea apărând un diastazis de exemplu, fractura de rotulă şi olecran.

Ea poate fi minimă grosimea unei corticale sau importantă, până la pierderea totală cum să tratezi artrita Reiter contactului între fragmentele osoase.

Sensul deplasării este denumit după poziţia fragmentului distal faţă de cel proximal. Rotaţia decalajul fragmentelor unul faţă de celălalt în axul lung al osului păstrează contactul între suprafeţele de fractură dar modifică poziţia unor repere osoase. Sensul rotaţiei, extern sau intern, se defineşte după poziţia fragmentului distal faţă de poziţia sa anatomică. Leziunile părţilor moi adiacente fracturilor În timpul traumatismului, pe lângă producerea leziunii osoase, sunt interesate şi structurile anatomice învecinate: periost, muşchi, fascii, tendoane, vase, nervi şi tegumente.

Periostul aflat în imediata vecinătate a osului este afectat de regulă sub forma unor rupturi sau decolări. În situaţii particulare, la copii fracturi produse prin compresiune axială cu deformare în grosime a osuluiperiostul îşi poate menţine integritatea. Tot la copil, grosimea deosebită a periostului împiedică de multe ori deplasarea fracturii. Tendoanele, fasciile, muşchii pot suferi forme diverse de leziuni de la simple contuzii până la rupturi importante.

O situaţie particulară o întâlnim în cazul interpoziţiei acestor ţesuturi între fragmentele osoase fractura devenind astfel ireductibilă. Leziunile vasculare şi nervoase, destul de frecvente, aduc un plus de gravitate fracturii.

Pe lângă rupturile vaselor periostice, osoase şi musculare ce produc hematomul fracturar, pot fi interesate şi axele vasculare principale.

Leziunile vasculare pot fi contuzii, elongaţii şi rupturi care, atunci când afectează arterele, produc sindromul de ischemie acută periferică. Nervii pot fi contuzionaţi simplă întrerupere funcţionalăelongaţi sau secţionaţi.

Tegumentele pot suferi contuzii, decolări cu apariţia unor zone de necroză ce se elimină în timp sau întreruperi ale continuităţii prin plăgi produse modul de tratare a deplasărilor articulare afară înăuntru sau în sens invers. Deschiderea fracturii reprezintă un alt criteriu de gravitate şi urgenţă ce impune luarea unor măsuri terapeutice speciale.

Celadrin - Dr. Cristian Barbulescu despre artroza inel dureri articulare cauza

Articulaţiile pot fi afectate în cazul fracturilor cu traiect articular. Este posibilă lezarea sinovialei, a capsulei, a elementelor ligamentare şi fibrocartilagiilor.

La politraumatizaţi se pot asocia leziuni ale viscerelor. Tabloul clinic în fracturi Fractura trebuie privită ca o boală care, pe lângă simptomatologia locală, prezintă şi semne generale. I Semne clinice generale în fracturi Organismul nostru reacţionează la orice traumatism.

Lecția 19: Sistemul articular shungită din dureri articulare

În cele de intensitate redusă apare o stare de nelinişte sau indispoziţie generată de durere. În traumatismele importante ca intensitate se produce şi o ascensiune termică până la 38 — 39oC.

Actiune si administrare Modul de tratare a deplasărilor articulare Pentru eficienta sporita se recomanda a folosi concomitent si capsulele si unguentul. Pentru ca rezultatul sa fie complet, recomandarea este ca in primele luni sa se foloseasca in paralel capsule si unguent. Mod de articulare Perioada minima este de 3 luni de zile, fara pauza. Totusi, in functie de gradul de uzura al articulatiei, vechimea acesteia, varsta, greutate, starea de sanatate a fiecarui om in parte, este recomandat sa se realizeze cure de minim 6 luni de zile, astfel: 3 luni de zile 2 capsule pe zi, 3 luni de zile 1 capsula pe zi. Tratament comun pentru boala Reiter Inflamația șoldului la femei Ce vitamine sunt necesare pentru tratarea articulațiilor Articulațiile chiar doare Comprimate de glucosamină condroitină comprimate De ce avem durere de genunchi?

Ea se explică prin resorbţia proteică din hematomul fracturar şi ţesuturile devitalizate. În marile traumatisme, se poate asista la instalarea şocului traumatic sau a celui hemoragic în fracturile deschise sau cu leziuni ale vaselor importante.

La examinarea clinică a pacientului, în cursul anamnezei, se vor preciza circumstanţele şi ora producerii accidentului lovire, accident de circulaţie, căderi de la înălţime etc.

Informaţiile obţinute pot sugera tipul şi sediul leziunilor, posibilitatea existenţei sau apariţiei unor complicaţii, dar condiţionează uneori şi modalitatea de tratament în cazul fracturilor deschise în funcţie de medicamente leziuni la genunchi prezentării se alege conduita terapeutică.

Examenul clinic se efectuează cu pacientul aşezat într-o poziţie confortabilă care să nu-i accentueze durerea şi să excludă posibilitatea producerii unor leziuni secundare. Pentru examinarea membrului superior pacientul va fi aşezat în şezut sau chiar ortostatism; membrul inferior şi coloana vor fi examinate cu bolnavul în decubit dorsal sau lateral. Segmentul lezat va fi comparat obligatoriu cu cel sănătos. II Semne locale în fracturi Simptomatologia locală cuprinde semne de probabilitate şi de certitudine.

Impotenţa funcţională poate fi relativă în fracturile incomplete sau totală în cele cu deplasare. Scurtarea segmentului anatomic afectat se evidenţiază la inspecţia comparativă dar şi prin măsurători bilaterale între anumite repere osoase. Apare numai în cazul fracturilor cu deplasare.

Tratament Natural Pentru Reumatism - Cataplasme Si Bai Calde Cu Plante | Libertatea

Echimoza apare la 2 — 3 zile de la producerea fracturii fie prin ruperea vaselor modul de tratare a deplasărilor articulare sânge superficiale de către agentul traumatic, fie prin infiltrarea sângelui din hematomul fracturar spre suprafaţă. Zona în care apare echimoza poate coincide cu focarul de fractură, dar frecvent este situată la distanţă de acesta.

Deformarea regiunii produsă prin apariţia edemului părţilor moi, hematomului fracturar artroza decât tratează deplasarea unui fragment osos trebuie evaluată prin comparaţie cu segmentul sănătos.

Toate aceste semne clinice locale pot fi întâlnite şi în alte afecţiuni cum ar fi entorsele şi luxaţiile. Din această cauză sunt considerate semne de probabilitate în diagnosticarea unei fracturi. Este absentă în cazul fracturilor cu interpoziţie de părţi moi. În cele cominutive, la palpare, senzaţia este asemănătoare cu mişcarea nucilor într-un sac.

Mobilitatea anormală este definită ca prezenţa mişcării într-o zonă în care în mod durere și prindere a umărului nu există. Pentru evidenţierea ei examinatorul, cu mâinile fixate de o parte şi de alta a focarului de fractură, imprimă, cu blândeţe, mişcări în direcţii contrare.

Întreruperea continuităţii reliefului osos se poate evidenţia în fracturile oaselor situate superficial sub tegumente tibie, claviculă, cubitus. Poate să nu fie sesizată în fracturile fără deplasare.

Netransmisibilitatea mişcării în lungul unui os sau segment anatomic: se imprimă mişcări de rotaţie, hidrocortizon în tratamentul artrozei mică amplitudine, în segmentul situat distal de focarul de fractură, acestea nefiind percepute la nivelul segmentului proximal. Aceste ultime patru semne clinice sunt caracteristice fracturilor. Existenţa unuia sau mai multora dintre ele certifică diagnosticul de fractură, motiv pentru care ele sunt denumite semne locale modul de tratare a deplasărilor articulare certitudine.

Deoarece evidenţierea lor presupune efectuarea unor mişcări în focarul de fractură ce produc durere, dar şi complicaţii cum ar fi leziuni secundare ale vaselor şi nervilor, deschiderea secundară a fracturii, deplasări secundare, este bine ca manevrele ce se efectuează în timpul examinării bolnavului să fie deosebit de blânde.

Uneori este mai bine să nu ne grăbim să mobilizăm inutil pacientul, examenul radiologic fiind cel care ne va confirma diagnosticul. Investigaţii paraclinice în fracturi Se efectuează radiografii în două incidenţe la un unghi de 90o una faţă de alta faţă şi profil. Uneori sunt necesare şi incidenţe oblice sau clişee comparative. Radiografia trebuie să cuprindă cele două articulaţii vecine cu focarul de fractură.

Uneori, când există suspiciunea clinică de fractură dar care nu se evidenţiază pe radiografia efectuată în urgenţă, se practică o imobilizare provizorie, examenul radiografic repetându-se după 10 — 14 zile fracturile scafoidului, calcaneului. Fractura ambelor oase ale antebrațului Fractură de diafiză humerală în treimea mijlocie: înainte și după intervenția chirurgicală În unele situaţii este necesar să se efectueze CT tomografii computerizateRMN rezonanțe magnetice nucleare şi chiar examinarea cu radioizotopi.

Diagnosticul în fracturi Diagnosticul pozitiv de certitudine al unei fracturi este stabilit pe baza semnelor locale de certitudine şi a explorării radiologice.

Se menţionează segmentul anatomic sau osul interesat, sediul fracturii, deplasarea, stabilitatea şi încadrarea într-o anumită clasificare. Diagnosticul diferenţial al unei fracturi se face pe seama semnelor locale de probabilitate cu contuzia, entorsa şi luxaţia.

Evoluţia unei fracturi În mod normal, vindecarea unei fracturi se face prin apariţia calusului care fixează fragmentele osoase. Există unele diferenţe între procesul de reparare a osului compact tubular şi a celui spongios datorate structurii lor.

Formarea calusului ce fixează osul tubular se poate face printr-o osificare indirectă în cazurile în care fragmentele nu au fost fixate rigid sau printr-o osificare directă, mai rară, când fixarea în focarul de fractură este rigidă.

Osificarea indirectă cuprinde mai multe etape la finalul cărora apare calus osos matur cu o structură identică cu cea a osului dinaintea producerii fracturii. Primul stadiu este cel hemoragic, hiperemic, inflamator sau al hematomului fracturar.

Fractura de femur: ce este, cauze, simptome, tratament

Prin rupturile vaselor medulare, osoase şi musculare, în focarul de fractură se formează un hematom.

În timp acesta coagulează, în interiorul său formându-se o reţea de fibrină ce cuprinde în ochiurile sale elementele figurate sanguine. Prezenţa hematomului şi a unor celule moarte din os şi ţesuturile învecinate duce la eliberarea de citokine, molecule peptidice, care iniţiază procesul inflamator. Încă din acest stadiu, începe procesul de reparaţie prin apariţia osteoclastelor şi mastocitelor cu rol în fagocitarea ţesuturilor necrozate.

În focarul de fractură, la sfârşitul acestei prime etape, constatăm existenţa unei substanţe gelatinoase populată cu celule mezenchimale, penetrată de primii muguri vasculari şi care, prin reţeaua de fibrină ce o conţine, realizează o ancorare a fragmentelor osoase calus fibrinoproteic. Urmează stadiul calusului provizoriu ce cuprinde două etape, fiecare întinzându-se pe durata a 14 zile. Prima este etapa calusului fibros.

Pe durata ei, substanţa gelatinoasă se îmbogăţeşte cu fibre de mucopolizaharide şi, prin depunerea de săruri minerale, se transformă în substanţă fundamentală preosteoidă ce conţine o reţea de fibre de colagen populată neuniform cu trei tipuri de celule: fibroase, cartilaginoase şi osoase.

Diferenţierea celulară se face în funcţie de presiunea oxigenului: o presiune normală conduce la apariţia osteocitelor în zonele subperiostale şi endostale, presiunea scăzută determină apariţia fibrocitelor periosos şi a condrocitelor la nivelul epifizelor. Mugurii vasculari continuă să se dezvolte generând o stare de hipervascularizaţie.

Joi, 24 octombrie Ultimul update Joi, 24 octombrieFrigul şi umezeala de afară accentuează durerile articulare.

La sfârşitul acestei etape, se realizează o fixare osoasă a fragmentelor osoase. Următoarea etapă, a calusului osos primitiv, se caracterizează printr-o mineralizare intensă a substanţei fundamentale şi transformarea atât a ţesutului cartilaginos prin osificare encondrală cât şi a celui fibros prin osificare desmală în ţesut osos imatur.

Vascularizaţia suferă un proces de involuţie, revenind la normal.

Fractura de femur: ce este, cauze, simptome, tratament, Modul de tratare a deplasărilor articulare

Calusul osos primitiv fixează bine din punct de vedere mecanic fractura, structura sa fiind însă cu o trabeculaţie dezordonată. În ultimul stadiu, de remodelaj, sub influenţa forţelor mecanice, are loc o înlocuire a ţesutului osos imatur cu ţesut osos matur cu structură şi caracteristici mecanice identice cu cele ale osului normal. Calusul în exces este resorbit iar în zonele unde este insuficient este completat. Procesul durează câteva luni până modul de tratare a deplasărilor articulare câţiva ani.

Vindecarea unei fracturi printr-un proces de osificare directă se produce mai rar şi anume numai atunci când, după reducere, focarul de fractură a fost stabilizat printr-o osteosinteză fermă. În această situaţie etapele intermediare de formare a calusului sunt ocolite formându-se direct ţesut osos lamelar matur. Datorită caracteristicilor sale lipsa canalului medular, suprafaţă mare de contact între fragmente, structura neuniformă osul spongios se vindecă printr-un proces de osificare directă.

Complicaţiile fracturilor Complicaţiile fracturilor se pot grupa în: locale şi generale, iar în funcţie de momentul apariţiei în imediate şi tardive. I Complicaţiile generale imediate Aceste complicaţii pot fi datorate traumatismului, fracturii şi terenului pacientului.